5 greșeli întâlnite în colectarea deseurilor periculoase
Colectarea deseurilor periculoase reprezintă un proces de o mare importanță în cadrul strategiei de gestionare responsabilă a acestora.
Cu toate acestea, în pofida conștientizării crescute cu privire la necesitatea unei abordări responsabile în această etapă, constatăm că numeroase companii se confruntă cu probleme, ele expunându-se la riscuri majore și erori cu impact de lungă durată.
Care sunt factorii care influențează generarea acestor erori?
Greșelile în colectarea deseurilor periculoase pot fi rezultatul unor factori variabili, cu diferite grade de influență. Iată câteva dintre principalele aspecte care contribuie la erorile în gestionarea deșeurilor periculoase:
- Neînțelegerea cadrului legal – Este cauza principală în generarea erorilor. Originea acestei neînțelegeri izvorăște din caracterul complex și diversificat al normelor și legilor care reglementează gestionarea deșeurilor periculoase, în context național.
- Lipsa resurselor – Uneori, lipsa de resurse, fie ele financiare sau umane duce la erori. Companiile care nu alocă suficiente fonduri sau personal bine instruit pentru gestionarea deșeurilor periculoase pot să nu fie capabile să asigure o colectare și o manipulare corespunzătoare.
- Lipsa unei culturi a responsabilității – Firmele care nu încurajează o cultură a responsabilității în ceea ce privește colectarea deseurilor periculoase deschid calea pentru neglijență și indiferență în procesul lor de gestionare. Acest lucru generează erori grave și o expunere a activității la riscuri care ar fi putut fi prevenite.
- Presiunea pentru reducerea costurilor – În încercarea de a economisi resurse, unele companii încearcă să reducă costurile asociate gestionării deșeurilor periculoase. Acest lucru duce la alegerea soluțiilor mai puțin eficiente, cu efecte negative asupra mediului și bunului mers al activității.
Iată 5 greșeli întâlnite în colectarea deseurilor periculoase
Colectarea deseurilor periculoase reprezintă o activitate cu un grad ridicat de responsabilitate, iar erorile în acest proces au consecințe grave. Iată cinci greșeli comune întâlnite în colectarea deșeurilor periculoase realizate de agenții economici:
Implementarea unor măsuri nepotrivite de colectare pentru activitatea specifică desfășurată
Fiecare companie sau industrie prezintă particularități care necesită abordări personalizate în gestionarea deșeurilor. Sunt firme care aplică măsuri de colectare neconforme cu tipul sau cantitatea de deșeuri generate din activitatea desfășurată.
Acest lucru este rezultatul lipsei de expertiză sau a efortului de a economisi costuri prin adoptarea unor măsuri standard.
Etichetarea necorespunzătoare a deșeurilor periculoase
Pentru a asigura un proces sigur și eficient de colectare sunt prioritare: încadrarea și caracterizarea deseurilor periculoase, corect realizate.
Un aspect cheie al etichetării corecte a deșeurilor periculoase este identificarea precisă a substanțelor sau a compușilor periculoși conținuți în aceste deșeuri. Neglijarea sau nerecunoașterea componentelor periculoase duce la etichetarea greșită și, implicit, la manipularea inadecvată a deșeurilor.
Etichetarea incorectă expune personalul la riscuri semnificative. De exemplu, un recipient etichetat greșit ar putea să conțină substanțe chimice periculoase care necesită măsuri de protecție speciale. Angajații ar putea să subestimeze riscurile, creând astfel un mediu de lucru periculos.
Evaluarea și încadrarea corectă a deșeurilor se realizează ținându-se cont de prevederile HG 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase.
Folosirea facilităților de stocare defecte sau uzate
Aceste facilități, fie că sunt rezervoare, containere sau facilități de depozitare, trebuie să fie într-o stare impecabilă pentru a asigura siguranța și protecția mediului. Când acestea sunt defecte sau uzate, riscurile cresc semnificativ.
Neglijarea acestor aspecte tehnice pot conduce la scurgeri de substanțe periculoase, contaminarea solului și apei subterane, cu impact asupra biodiversității și a sănătății publice. În plus, această neglijență atrage sancțiuni legale și amenzi costisitoare, afectând renumele și profitabilitatea companiei.
Depozitarea temporară a deșeurilor fără să se țină cont de tipul și compatibilitatea acestora
Depozitarea sigură și responsabilă a deșeurilor periculoase implică multiple aspecte tehnice care trebuie luate în considerare pentru a preveni riscurile și respecta reglementările legale.
În primul rând, este esențial să se amenajeze spații corecte din punct de vedere tehnic, care să îndeplinească cerințele specifice pentru depozitarea deșeurilor periculoase. Acest lucru include controlul temperaturii, umidității și ventilației, în funcție de tipul de deșeu. Neglijarea acestor aspecte tehnice duce la deteriorarea deșeurilor sau la reacții chimice periculoase.
În al doilea rând, trebuie să existe o atenție la compatibilitatea deșeurilor atunci când sunt depozitate în aceeași locație. Anumite deșeuri pot reacționa periculos între ele, producând gaze toxice sau alte substanțe periculoase. Neglijarea acestui aspect determină riscuri și situații dificil de gestionat.
Absența instruirii personalului în privința manipulării deșeurilor periculoase
Absența instruirii adecvate a personalului cu privire la colectarea deseurilor periculoase are un impact semnificativ asupra planului general de gestionare a acestora. În contextul acestui plan, respectarea regulamentelor interne și a codurilor de procedură pentru colectarea separată pe categorii de deșeuri este esențială.
Aceste regulamente și proceduri stabilesc direcții specifice pentru manipularea și depozitarea temporară corectă și responsabilă a deșeurilor periculoase.
De asemenea, instruirea include și verificarea la termen a echipamentelor de măsurare a temperaturii și umidității. Aceasta este o măsură esențială pentru a preveni deteriorarea deșeurilor periculoase care necesită condiții speciale de depozitare.
O monitorizare precisă a acestor parametri asigură menținerea calității acestora și previne reacțiile chimice nedorite sau alte deteriorări care pot avea loc în condiții incorecte de mediu.
Cum pot companiile să garanteze o gestionare corespunzătoare a deșeurilor periculoase?
Asigurarea unei gestionări corecte a deșeurilor periculoase este o prioritate pentru companiile generatoare, dată fiind importanța impactului asupra mediului și a respectării reglementărilor legale.
Pentru a aborda această provocare complexă și maximiza eficiența în colectarea deseurilor periculoase, multe companii se bazează pe expertiza firmelor specializate în soluții integrate pentru managementul acestor deșeuri.
Indeco se distinge prin dotarea logistică și tehnică de excepție, care permite furnizarea unor servicii complete pentru o gamă diversificată de deșeuri periculoase. Cu o expertiză solidă în acest domeniu, Indeco asigură că deșeurile periculoase sunt colectate, transportate și tratate în mod corespunzător, respectând normele și reglementările specifice.
Beneficiile colaborării cu Indeco sunt multiple. Companiile elimină orice risc asociat procesului de colectare deseuri periculoase. De asemenea, se asigură că deșeurile sunt gestionate responsabil și sustenabil, contribuind la protejarea mediului și la promovarea economiei circulare, unde deșeurile devin resurse valoroase.
Prin intermediul experienței și resurselor oferite de Indeco, companiile pot contribui la un viitor mai curat, sigur și mai responsabil.